Sejur Antilele Olandeze

  • Sejur exotic in Antilele Olandeze
     

     Inima Caraibelor


    Antilele Olandeze sunt o parte din Antilele Mici si sunt compuse din doua grupuri de insule din Marea Caraibelor si anume Aruba, Bonaire si Curaçao, asa-numitele Insule ABC, de langa Venezuela si St. Eustatius, Saba si St. Martin, la sud-est de Insulele Virgine. Capitala Antilelor Olandeze este Willemstad. Insulele formeaza o parte autonoma a Regatului Tarilor de Jos impreuna cu Olanda.
    Economia Antilelor Olandeze este dependenta in mod special de turism, comert international, servicii financiare internationale, precum si de industria petroliera. Antilele Olandeze nu au divizii administrative mari, totusi fiecare insula are guvernul sau local.
    Situata in Marea Caraibelor putin la nord de peninsula Paraguaná, Venezuela, Aruba este o insula de mica altitudine si face parte din Regatul Tarilor de Jos din America Centrala Caraibiana. Zona Caraibelor poate fi asemuita cel mai bine cu un colier de perle asezat pe un suport albastru. Aruba se afla in afara traseului obisnuit al uraganelor si are o clima putin diferita de cea a celorlalte insule in sensul ca este mai uscata si mai previzibila, fiind mult apreciata de turistii ce vin aici din toata lumea. Turismului i-a fost acordata cea mai mare atentie inca din 1947, cand s-au pus bazele primelor resorturi de lux.
    Bonaire nu este doar inconjurata de recife de corali, ci este un recif asezat pe varful uscat si insorit al unui munte subacvatic. Bonaire este aprope de coasta Americii Latine la doar 81 km la nord de Venezuela. Face parte din Antilele Olandeze si are o populatie de aproximativ 10.000 locuitori si o suprafata de 290 km² cu capitala in Kralendijk.
    Curaçao alaturi de sora mai mica Klein Curaçao, este situata in partea sudica a Marii Caraibelor la o distanta de circa 80 de Km de coastele Venezuelei si face parte din grupul de insule Antilele Olandeze. Impreuna cu Aruba si Bonaire, Curaçao formeaza grupul supranumit Insulele ABC. Multa vreme insula a fost unul din cele mai importante si infloritoare centre ale comertului cu sclavi pentru zona Americii de Sud si Caraibelor.
    Daca vei alege St. Eustatius, Statia e bine sa stii ca este o insula olandeza ce in trecut era cel mai ocupat port din Caraibe, ceva de genul Piratilor din Caraibe o scena cu 200, 300 vase ancorate in port in orice zi.
    Saba nu are cazinouri, plaje renumite, ci este recunoscuta ca o plaja numai buna pentru a te putea relaxa.
    St. Martin ofera, precum vecinii sai, Anguilla si St. Barts, plaje, magazine cu bijuterii duty-free si o superba viata de noapte in aceasta insula pustie.
  • ATRACTII


    In Aruba coastele insulei sunt conturate de plaje cu nisip catifelat si alb, scaldate de ape cristaline cu nuante de turcoaz desprinse parca din carti postale ilustrate si toate acestea in combinatie cu vegetatia luxurianta dau locului acea tenta de liniste si pace, mult dorita de cei ce vor sa se relaxeze. Bogatia culturala si istoricul insulei, amabilitatea localnicilor, eleganta resorturilor si calitatea serviciilor fac din Aruba o destinatie de vacanta cu puternice valente turistice. Festivalul de muzica Aruba se tine in fiecare an, in 2009 in perioada 9-10 octombrie in Oranjestad. Aici te vei putea bucura la auzul unor staruri precum Gloria Estefan, Paul Rogers sau Peter Frampton. Concursul de canotaj Heineken Aruba Catamaran se tine in Palm Beach in fiecare an, in 2009 perioada fiind 6-13 noiembrie. Aici se intrec atat campionii cat si incepatorii in canotaj, insula conferind conditii prielnice, vanturi temperate pentru vasuri.
    Bonaire este un paradis al pasarilor, existand in jur de 200 specii diferite de pasari, flamingo, pelicani, papagali, specii diferite de papagali mici cu coada lunga, batlani precum si pasari colibri. Un binoclu este absolut necesar. Capitala Kralendijk se aseaza in partea de vest a coastei, in fata Micii Bonaire ce este o insula nelocuita, Kralendijk avand aproximativ 2.500 de locuitori, iar casele acestora sunt mici vosite in roz si portocaliu sau chiar verde, existand salupe precum si barci de pescuit. Pe strazile orasului Kralendijk vei intalni o biserica protestanta construita din 1834 precum si biserica romano-catolica St. Bernard ce are vitralii deosebite. Dupa ce vei parasi Kralendijk, vei putea ajunge la statia radio a Regatului Tarilor de Jos ce cuprinde 13 turnuri. In Bonaire mai poti vizita corporatia petroliera precum si cel mai vechi oras al Bonaire, Rincón, unde vei vedea inscriptii vechi de peste 500 de ani, iar la Boca Onima vei observa grote in corali. Daca vei alege sa faci turul orasului Bonaire vei vedea atat nordul cat si sudul insulei si te vei putea bucura la vederea pasarilor flamingo, vei observa colibele sclavilor, cochilii de scoici, lacul Goto precum si inscriptiile amerindienilor. Mai poti vizita parcul national Washington Slagbaai ce cuprinde numeroase suprafete de desert, plaje izolate, caverne, un centru pentru turisti si un sanctuar de pasari.
    Curaçao are 38 de plaje si sunt fie ascunse intre stanci cu pereti abrupti, fie se intind de-a lungul tarmului, imbinandu-se armonios cu o vegetatie tropicala luxurianta. Posibilitatile de petrecere a timpului sunt bogate si diverse, de la snorkeling si scuba diving, deep sea fishing, windsurfing, sailing, pana la golf, tenis, squash si calarie. De asemenea se poate face shopping la Punda si Otrobanda, districte ale orasului Willemstad intesate de magazine duty free. Viata de noapte este plina de tentatiile oferite de cele 10 cazinouri, de multimea de discoteci unde se poate dansa toata noaptea. Si ca o completare a celor enumerate vin si numeroasele festivaluri de muzica, iar ritmurile de tumba, salsa, merengue, jazz si reggae pot fi ascultate live atat pe strazile din Willemstad cat si in alte zone ale insulei.
    Daca esti un excursionist impatimit si un conducator auto desavarsit atunci poti include in programul tau insula St. Eustatius, Statia unde te vei putea catara in jurul bazei vulcanului Quill, un vulcan stins din partea de sud a insulei. Vei trece printr-o padure tropicala unde vei gasi orhidee salbatica, filodendron, feriga, copaci cu fructe, oleandru, hibiscus, o salbaticie in adevaratul sens al cuvantului, acompaniata de pasari.
    Saba este cea mai mica insula din Antilele Olandeze avand 13km² si este in mare parte formata din roci.
    St. Martin are o frumoasa viata de noapte si ofera o gastronomie variata precum si gratare delicioase.
Lista Hoteluri din Antilele Olandeze »
Nume hotel
 Clarion Hotel&Suites Curacaodetalii
With its own beach, business center and convention space, the Clarion Hotel is perfect for everyone. Historic Willemstad 15 minute drive. Hato International Airport 25 minute drive. Shopping and...
 Hyatt Regency Curacao Golf Resort, Spa and Marinadetalii
Hyatt Regency Cracao Golf Resort, Spa and Marina offers a three meal and fine dining restaurant, full service spa, salon and 24 hour fitness center, outdoor pool, lounge, and cabana area, 18-hole Golf...
 Howard Johnson Curacao Hoteldetalii
The Howard Johnson Plaza Hotel is located in the center of Willemstad, a UNESCO World Heritage Site. Many of our rooms overlook the harbor and the 700 ft Queen Emma Pontoon Bridge--the world's longest...
 Curacao Marriott Beach Resort&Emerald Casinodetalii
The Curacao Marriott Beach Resort & Emerald Casino captures the best of old-Amsterdam charm with sun-drenched warmth. This luxury Curacao hotel is located on Piscadera Bay, 15 minutes from Hato...

Eturia